Inca de la nastere,o fiinta umana ,aparent sanatoasa ,dispune de cinci simturi senzoriale, dar si de o zestre de alte capacitati prin care puteri nebanuite ,existente in launtrul fiintei ,in zonele abisale ale acesteia, prin activare , sunt scoase din starea de latenta ,oferind mijloace necesare cunoasterii lumii extra-senzoriale si identificarii menirii noastre .
Puterea iubirii leaga vazutul de nevazut ,pamantul de cer, viata de moarte, cu o intelepciune ce depaseste orice asteptare; oferind un orizont larg de cunoastere si noi posibilitati de implinire .
Puterea dragostei trezeste simturi noi , incomensurabile ,oferind incredere si speranta ,lumina si sapienta, inzestrand omul cu coroana demnitatii umane ,iar celor insetati de Absolut le ofera mantia proteguitoare a demnitatii crestine.
Cei stapaniti de iubire au privilegiul de a descoperi in ei insisi un simt nou , congenital , aparut impreuna cu scanteia vietii , insa scos din anonimat numai cand au intalnit “Calea cea dreapta”.
Dupa cum ii spune si numele ,bunul-simt este un bun unic si indivizibil ;Il ai ,ori nu. El este rodul benefic a redescoperirii unui registru existential mult mai larg decat cel senzorial si mult mai util .Acest simt nu opereaza cu jumatati de masura si apare in momentul in care responsabilitatea deplina “trece ”pragul mintii tale ,asezandu-se, de-a pururi ,in tronul cuvenit adevaratilor stapani ai constiintei.
Din momentul in care ai cunoscut forta bunului-simt, viata se schimba radical ,imposibilul nu exista ,iar nadejdea, cladita cu rabdare ,“capata” aripi ;Zborul spre “Patria binelui” fiind conditionat doar de pregatirea momentului de start.
Bunul-simt este o forma de pledoarie pentru masura si echilibru.El se gaseste adanc inradacinat in codul nescris al bunei-cuviinte si se manifesta prin idei si comportament verbal ori non-verbal.
Buna-crestere,buna-cuviinta si respectul pentru cei din jur contin ingredientul bun-simt in stare pura.
Termenul bun-simt a fost introdus in sec. al XVII-lea de Descartes in lucrarea “Discurs asupra metodei”.El a definit bunul simt ca fiind…” insusirea ,puterea de a judeca bine si de a distinge ce-i adevarat de ce este fals”. El il considera ca fiind “lucrul cel mai drept impartit in lume”.
Bunul-simt este un simţ aparte ce ne dă certitudinea binelui şi frumosului în relaţiile cu semenii noştri şi ne determină să-i tratăm cu respect pe cei din jur, să fim politicoşi şi civilizaţi, să nu depăşim limitele, să fim recunoscători şi cinstiţi, să nu profităm de poziţia pe care o avem, să ne pese şi să ţinem cont de ceilalţi . Şi toate astea, pentru că aşa ne simţim bine, dintr-un imbold interior fără de care comportamentele noastre ar rămâne simple formalisme .El este plin de încărcătură morală si constituie o valoroasă calitate umană care, în mod cert, nu este impărţită în mod egal: pentru că atunci n-ar mai exista opusul cuvântului „simţit” sau „plin de bun simţ”.
Efortul de a intra in gratiile bunului-simt este rasplatit numai daca subiectul detine o inclinatie nativa spre a-l pretui ,a-l cauta si a-l practica; altminteri totul este zadarnic.
Bunul-simt se mai numeste in mod eronat si simtul comun. Drumul lui ,desi coincide o buna parte cu cel al simtului comun ,probabil perioada definita ca fiind cea referitoare la “cei sapte ani de-acasa” , insa el vine din strafundul fiintei umane si merge mult mai departe ,pana la capat . El este o mostenire de la cei care te-au zamislit si te-au format ca om. Cu ajutorul lui putem invinge tarele societatii ,fapt pentru care ideea lui Crin Antonescu de a-l promova si in politica mi se pare una salutara.
Degeaba esti un erudit, bunul-simt nu ti se va infatisa doar pentru acest lucru ,el tinand mai degraba de nobletea spiritului si a inimii, nu de eruditie .Pentru acest lucru ,Goethe il considera “ …geniul umanitatii”.
Din bunul-simt noi ne tragem seva .”Prietenii” lui cei mai apropiati sunt :intelepciunea ,onestitatea, echitatea si compasiunea .El nu face casa buna cu puterea si oportunismul .
La nivel afectiv ,bunul-simt se manifesta sub forma empatiei. El poate fi exprimat prin zicala:”Ce tie nu-ti place, altuia nu-I face”. Lui ii datoram modul de comportament cand pornim in relatiile inter-umane de la premiza imperativa de a nu “rani”o fiinta .
Starea de bun-simt este generate de iubire profunda si este fedeles legata de atitudinea de umilinta.
Cu ajutorul discernamantului, fiinta posesoare de bun- simt gaseste o masura justa in toate actiunile sale, daruind fiecaruia ceea ce merita , oglindind in exterior starea lui interioara.
Victor Hugo spunea despre bun-simt ca:”…nu este nici intelepciune,nici ratiune; are cate ceva si din una si din cealalta”.Acest lucru ne conduce la ideea ca bunul-simt este o sinteza de aspiratii ce implica o intreaga filozofie de viata, imbinand dimensiunea cunoasterii cu cea etica.
Drumul bunului-simt este comun pana la un loc cu simtul comun ,apoi el inaiteaza navalnic amendand aberatiile inteligentei :infatuarea, vanitatea, egocentrismul, autosuficienta si intoleranta .Fagasul sau coincide cu “Calea cea dreapta” ce duce la adevarul suprem.
Unele grăiri pline de talc se comprimă în nenumărate nuanţe in codul etic al poporului român amendând minciuna, lăcomia, hoţia, corupţia, avariţia, înşelătoria, impoliteţea şi câte s-ar mai putea înşira, toate avându-şi rădăcinile în lipsa bunului simţ, dar arătând şi preţuirea cuvenită adevăratelor virtuţi, cu aceleaşi rădăcini, bunul simţ. Valoarea lor stă în faptul că sunt nişte concluzii ale vieţii sociale perfect valabile şi acum şi multă vreme de acum înainte. „A da cinstea pe ruşine”, „A nu-ţi cunoaşte lungul nasului”, „A uita de unde ai plecat”, „A sta în banca ta”, „A fi domn e o-ntâmplare, a fi om e lucru mare”, „A te întinde cât ţi-e plapuma”, „A vedea paiul din ochii altuia” sunt doar câteva adevăruri care se rostesc şi astăzi cu năduf, cu sarcasm, cu durere şi dezamăgire, cu satisfacţie, în toate mediile.
Cu toata abundenta rostirilor pro si contra bunului-simt, faptic , acesta se dovedeste o “pasare rara”, aratand fatis derapajul de la morala, de la Normalitate.
Inchei aceasta pledoarie pentru bun-simt cu un crez al liberalului Alexandru Paleologu: nu inteligenţa este contrariul prostiei; “contrariul prostiei e bunul-simţ”.
